Contractul individual de muncă – timp parțial

Salariatul al cărui număr de ore normale de lucru, calculate săptămânal sau ca medie lunară, este inferior numărului de ore normale de lucru al unui salariat cu normă întreagă este salariatul cu fracțiune de normă, conform Codului Muncii.

Asemenea contractului individual de muncă – timp normal, cel cu timp parțial se poate încheia pe durată nedeterminată sau pe durată determinată. Totuși în contractul individual de muncă – timp parțial trebuie să ținem cont de câteva clauze obligatorii:

  • durata muncii şi repartizarea programului de lucru;
  • condiţiile în care se poate modifica programul de lucru; 
  • interdicţia de a efectua ore suplimentare, cu excepţia cazurilor de forţă majoră sau pentru alte lucrări urgente destinate prevenirii producerii unor accidente ori înlăturării consecinţelor acestora. 

Lipsa acestor prevederi nu atrage nulitatea contractului individual de muncă, în schimb acesta va fi considerat un contract cu timp normal de muncă (40 ore/săptămână).

Totodată trebuie să ținem cont de faptul că salariatul încadrat cu contract de muncă – timp parțial se bucură de drepturile salariaților cu normă întreaga, în conditiile prevazute de lege si de contractele colective de munca aplicabile, de unde rezultă inclusiv faptul că numărul zilelor de concediu de odihnă este cel prevăzut în Codul Muncii (minim 20 de zile lucrătoare) sau cel stabilit de angajator și nu se calculează proporțional cu timpul lucrat.

Proporțional cu timpul efectiv lucrat se acordă drepturile salariale, raportate la drepturile stabilite pentru programul normal de lucru.

Potrivit Codului fiscal art. 146 (51) contribuția de asigurări sociale datorată de către persoanele fizice care obțin venituri din salarii sau asimilate salariilor, în baza unui contract individual de muncă – normă întreagă sau cu timp parțial nu poate fi mai mică decât nivelul contribuției de asigurări sociale calculate asupra salariului de bază minim brut pe țară în vigoare în luna pentru care se datorează contribuția de asigurări sociale, corespunzător numărului zilelor lucrătoare din lună în care contractul a fost activ.

Prevederile de mai sus nu se aplică în cazul persoanelor fizice aflate în una dintre următoarele situații:

  • sunt elevi sau studenți, cu vârsta până la 26 de ani, aflați într-o formă de școlarizare;
  • sunt ucenici, potrivit legii, în vârstă de până la 18 de ani;
  • sunt persoane cu dizabilități sau alte categorii de persoane cărora prin lege li se recunoaște posibilitatea de a lucra mai puțin de 8 ore pe zi;
  • au calitatea de pensionari pentru limită de vârstă în sistemul public de pensii, cu excepția pensionarilor pentru limită de vârstă care beneficiază de pensii de serviciu în baza unor legi/statute speciale, precum și a celor care cumulează pensia pentru limită de vârstă din sistemul public de pensii cu pensia stabilită în unul dintre sistemele de pensii neintegrate sistemului public de pensii;
  • realizează în cursul aceleiași luni venituri din salarii sau asimilate salariilor în baza a două sau mai multe contracte individuale de muncă, iar baza lunară de calcul cumulată aferentă acestora este cel puțin egală cu salariul de bază minim brut pe țară.

În cazul în care contribuția de asigurări sociale calculată este mai mică decât nivelul contribuției de asigurări sociale calculate asupra salariului de bază minim brut, diferența se plătește de către angajator/plătitorul de venit în numele angajatului/beneficiarului de venit.

Angajații care au mai multe contracte individuale de muncă – timp pațial au oligația de a depune la fiecare angajator o declarație pe propria răspundere (model aici) din care să rezulte că veniturile lunare brute cumulate, realizate din salarii și asimilate salariilor în baza mai multor contracte de muncă, sunt cel puțin egale cu salariul minim brut pe țară.

Declaraţia pe propria răspundere se depune lunar, pe toată perioada în care contractul său de muncă este activ, până la data de 5 a lunii următoare celei pentru care se constituie drepturile salariale.